Vineri, 09 Iulie 2010 14:04
A apărut numărul 2 al revistei Agenției nostre TimoTeams. Află știri despre misionarii noștri trimiși pe 3 continente și despre cum lucrează Domnul în lucrările noastre interne.
De asemenea puteți afla datele următoarelor misiuni și modul în care puteți să vă rugați pentru noi.
citeste si descarca aici
Luni, 05 Iulie 2010 10:08
Pe 1 August va începe Festivalul anual ProMisiune urmat de 2-3 saptamani de misiuni locale si transculturale cu tema "O inima pentru Dumnezeu, o viziune pentru natiuni!"Luni, 05 Iulie 2010 09:46
In iunie a avut loc tabăra de fotbal Prod 2010, organizată de Tineri Pentru Misiune Mediaş în colaborare cu TPM Târgu Mureş. Chiar dacă a fost o săptămână mai ploioasă, au avut o părtășie frumoasă împreună, şi Dumnezeu a lucrat în vieţile copiilor, încă de la început s-a format unitate. Tema taberei a fost “Viaţa lui Iosif”, unde s-a vorbit mult despre competiţie. Tabara a îmbinat fotbalul cu lecţii biblice, închinare, jocuri, şi alte compeţitii sportive şi multe surprize.
Tot în iunie a avut loc o tabără de familii. 16 cupluri au participat la această tabără beneficiind de învățături și de multe activități care i-au apropiat de Dumnezeu și de principiile Lui în căsnicie.
Alte 2 tabere se for desfasura in curand...
Pagina 1 din 10







Nu cunosc alta organizatie in campul misionar crestin care produce si continua sa produca o calauzire spirituala, remarcabila si matura pentru tineri, barbati si femei.





